SĂ REGÂNDIM PR

Tu ce rePeRe ai?

Înainte de a te prezenta la medic, acordă-ți puțin timp pentru a te gândi la ce ți-ai dori să faci dacă nu ai fi limitat de PR. Acestea pot fi obiective legate de viața de zi cu zi, obiective pe termen lung, o activitate sau stare de spirit care ți-a lipsit de când ai primit diagnosticul. Încearcă să definești obiective specifice, practice, de exemplu „Mi-aș dori să pot participa la o cursă de 5000 metri”, mai degrabă decât „Aș vrea să simt mai puțină durere”.

Concentrează-te asupra acestor obiective în timpul discuției, mai degrabă decât să te rezumi la simptomele PR, astfel încât medicul tău să înțeleagă mai bine ce tip de rezultate urmărești.

Tu ce rePeRe ai ?

Tratamentul poliartritei reumatoide (PR) înseamnă mai mult decât gestionarea simptomelor. Știai că este posibilă încetinirea sau oprirea evoluției bolii? 

Remisiunea poate arăta diferit pentru fiecare pacient, dar atunci când simptomele tale sunt ținute sub control și te simți mai bine, este posibil să simți că majoritatea simptomelor tale au dispărut. În acest stadiu, degradarea articulațiilor asociată bolii poate încetini de asemenea, ceea ce contribuie la sănătatea generală a articulațiilor.

Probabil deja vezi că medicul poate evalua progresia poliartritei reumatoide prin metode clinice, prin teste de sânge și prin evaluarea funcționalității zilnice, a durerii și a altor simptome specifice.

Tu ce rePeRe ai?

Vorbind deschis și sincer despre experiența ta cu PR îl ajuți pe medicul tău să își formeze o imagine completă asupra bolii de care suferi. Astfel, te poate ajuta să ajungi mai aproape de îndeplinirea obiectivelor pe care ți le-ai propus. Dacă discuți despre disconfortul și problemele cu care te confrunți în prezent, medicul tău se poate gândi la opțiuni și strategii care să te ajute să acționezi în sensul realizării acestor obiective.

Merită cel puțin o discuție!

Tu ce rePeRe ai?

Monitorizează-ți zilnic simptomele bolii  și impactul acestora pe o perioadă de timp pentru a putea discuta rezultatele împreună cu medicul tău. Această abordare se poate dovedi mai eficientă decât o simplă discuție despre simptomele pe care le prezinți în momentul consultației.

Măsoară-ți simptomele pe baza parametrilor dați (severitate, frecvența puseurilor) și identifică activitățile care îți sunt afectate, cu exemple concrete (de ex., absența de la serviciu, imposibilitatea de a te juca cu copiii sau nepoții). De asemenea, notează stările emoționale pe care le ai (de ex., îngrijorare, nesiguranță, frustrare).

NU TE PREDA DURERII!

Vocea ta poate fi o forță puternică în sprijinul găsirii unor modalități mai bune de a gestiona obiectivele de tratament.

Discută cu medicul tău și spune-i exact cum te simți! Tu îți cunoști situația și simptomele, așadar discută deschis cu medicul, pentru ca acesta să înțeleagă mai bine ce simți.

Ai puterea de a produce o schimbare în viața ta dacă discuți despre experiențele, aspirațiile și opțiunile pe care le ai. Nu trebuie decât să deschizi discuția.

*PR=poliartrită reumatoidă

DESCĂRCA AICI GHIDUL DE DISCUȚIE MENIT SĂ TE AJUTE ÎN CONVERSAȚIA CU MEDICUL TAU REUMATOLOG